vineri, 25 aprilie 2014

Prima zi in Londra...

Prima zi...prima data...

      Cadou primit cu mare drag, biletul de avion cu destinatia Luton-London, avea sa-mi aduca una dintre cele mai mari satisfactii.Primul zbor cu avionul, prima data singura, prima tara straina vizitata.
 
      Incantata peste masura la urcarea in avion si decolarea lui, plictisita peste masura pana la aterizare. O durere de cap incredibila speram sa nu-mi strice toata ziua.



       Tot ce-mi doream sa vad...era EL. Speriata de agitatia din jur si contactul cu toate nationalitatiile dintr-o data, safe eram doar dupa ce ajungeam in brate la EL.
        Ia-l de unde nu-i...toti erau cu bughete de flori in mana, cartoane colorate, scrise, tot felul de insemne, imbratisari, plansete...el niciunde. Inima mi-a stat pentru un moment in loc, cand i-am simtit respiratia in spatele meu si l-am vazut...:) Era acolo, amuzandu-se de fata mea panicata, dar era acolo...Si asa am ajuns in Anglia! Obosita, panicata si curioasa, dar fericita.




       Cerul...partial noros, in rest SOARE...!!! Am plecat din tara pe ploaie din ambundenta, iar aici...keep calm 'cause sun is up!


        Casutele sunt toate la fel, lumea mea in povestea preferata! Sincer...nu am cuvinte si nici nu stiu cum sa descriu totul la cat de mult mi-a placut.

        Oboseala insa si-a spus cuvantul maxim si am picat la datorie, iar dupa un somn dulce si cu miresme londoneze, trezirea mi-a fost asteptata cu nerabdare si cu un buchetel de floricele proaspat culese din gradina special pentru mine! :)






        Pentru ca timpul a trecut foarte repede, am mai apucat doar sa mergem la cumparaturi pentru cina, la supermarket, unde vanzatorul te ajuta sa-ti pui produsele in pungi PE CARE NU LE PLATESTI, ti se ofera un zambet si nimeni nu te inghesuie...Tot ce vrei pentru toate buzunarele, insa un singur lucru mi-a atras privirea cel mai mult: Pantofiorul...de ciocolata! :)

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Complexe sau...?


Aş vrea să pot transmite un mesaj prin care lumea să mă poată înţelege, aş vrea ca prin ele să pot face un bine veşnic tuturor, dar sincer îmi răscolesc sufletul, gandindu-mă mereu în clipă de clipă cum aş putea să o fac? Cum aş putea să spun ceva şi să nu supăr pe nimeni! Din 10 oameni unul cel puţin va fi nemulţumit sau va încerca să mă înfrunte promt!


Zi de zi merg pe stradă şi nu există să nu văd 2oameni care se înjură, un copil ce-şi înjura bunica care-şi oferă tot timpul spre îngrijirea şi buna creştere a lui. Sincer chiar mi-a dat de gandit o chestie...stand într-o dimineaţă la semafor am observat de partea cealaltă a drumului un căţel ce privea şi el spre semafor şi în instincul lui animalic ştia că atata timp cat este culoare roşie el nu trebuie să treacă pentru că astea sunt regulile, dacă treci rişti să te duci printre îngeri! Pe cand într-o grabă nespus de mare, ca de obicei, vine fiinţa cu instinc uman şi trece peste orice regulă, orice culoare roşie şi îşi atribuie funcţia de şef al şoselei, oprind toate maşinile ca el să poate trece sau în caz mai grav, omorat fiind de maşina, neamurile acestuia să facă gura şi se judeca prin tribunale cu anii că l-au omorat nevinovat. Şi-apoi mai vin şi la Tv, pe străzi şi se plang ca nu mai sunt bani, banii se duc la “drepţii” judecători care nu-şi fac decat meseria...vorba vine!!!


Pur şi simplu noi oamenii am ajuns să ne facem rău singuri, să ne sinucidem într-un fel sau altul, într-un mod direct sau indirect. Aud mereu fete care spun că pentru ele împlinirea totală ar fi să semene cu un anumit model de viaţa, cică...sani mai mari, buze mai apetisante, mai nou fel şi fel de porcării, cum că poţi redeveni virgina. Asta pentru ce...în caz că ai vrea să-ţi păcăleşti viitorul soţ pentru o greşeala comisă în trecut. Pe cine poţi minţi!? Cat de ascuns o poţi face? Dumnezeu ştie şi cate fire de păr ai în cap. Soţul nu va afla niciodată? Dar oare nu este tras şi el în ruşine? Se laudă bărbatul tuturor că a luat-o virgina şi vine băiatul de langa tine, şoptindu-ţi mai subtil semnul de pe sanul ei  pe care credeai că doar tu îl ştiai.

Poate să aibe cele mai frumoase silicoane în fapt, extensiile şi implantul de păr cel mai dorit, în minatură păpuşă Barbie, cel mai dorit lucru al tuturor timpurilor, dar oare de cate ori, noi fetele cand eram mici nu ne-am fi dorit ca ele să poată avea suflet? Oare nu la fel sunt şi aceste  “Barbie’’ ale zilelor noastre, idolul fetelor fără minte şi suflet? Pur şi simplu au un trup perfect, dar plasticat şi cu un mare gol interior. Oare nu este mai plăcut ochilor, minţii şi sufletului, un chip angelic, o frumuseţe a trupului naturală, dar sublimă şi un interior plin de căldură, dragoste si bunătate. O plăcere divină. Aud mereu fete care spun:’’nu aş putea trece neobservată’’. Bine, sunt de acord, la fel nici eu nu pot trece neobservată, dar pana în ce limită...? Oare cum eşti mai interesantă, cand nu ştii cum să-ţi mai scoţi toate formele în evidenţă şi tot fashion-ul de pe faţa pamantului? Sau într-o ţinută decentă, dar curată, elegantă şi nu numai, îngrijită şi cat mai simplă? Sincer, eu optez pentru a 2- a parte! Şi anume de ce? Pentru că în primul caz, vei atrage atenţia tuturor care îţi vor doar trupul pentru satisfacerea poftelor de ordinul celor trupeşti dar şi sufleteşti, dar în al 2-a caz, voi atrage atenţia tuturor asupra mea cu gandul fiecăruia la seriozitatea mea, iar 90% din băieţi, cu siguranţa, în adancul sufletului lor şi-ar dori o asemenea fată pentru satisfacerea fericirii veşnice!

Diferente(13.10.2012)


               Diferenţe...
                          (pe scurt)

Cand privesc la Cer şi-apoi pe Pămant, 
Cata diferenţă, Doamne mă-nspăimant.
Ceru-i o comoară, plină de lumină, 
Dar pe Pămantul ăsta de jale şi rutină.

Cerul şi Pămantul, toate-s ale Tale, 
Dar diferenţa atunci care este oare?
Ceru-i Casa Ta, acolo locuieşti
Însă pe Pămant Tu încă nu păşeşti.

În Cer sunt îngeri care canta bland, 
Eşti Tu şi Fiul Tău şi-alături Duhul Sfant.
Dar pe Pămant sunt oameni, dar nu toţi sunt ai Tăi
Căci printre ei încă sunt mulţi oameni răi.

Pe Cer, un infint de stele şi toate sunt frumoase
Soarele şi luna atat de luminoase.
Pe Pămant e-urat şi întuneric
Ca să de lumină, omul nu-i mai vrednic.

Doamne, Ceresc Tată
Uite-te la copilaşii Tăi, 
Doamne, Ceresc Tată,
Iartă-i Tu chiar de sunt slabi sau răi.

Doamne, chiar de şi eu greşesc,
Ajută-mă spre casa Ta drept eu să păşesc,
Vreau să ştii că Te iubesc,
Ajută-mă prin fapte eu să-Ţi demonstrez.

joi, 11 octombrie 2012

Doar cu Dumnezeu...

        De ce titlul acesta?! Sau mai de grabă e pusă intrebarea...De ce titlul acesta în zilele noastre? Pe cine mai interesează de Dumnezeu, clar ca pare un subiect banal..mai ales, din păcate, pentru tinerii noştri care se pierd cu fiecare zi, dar îndrăzneşte cineva să le spună lucrul acesta într-un mod mai inteligibil? Vei deveni un nebun de la ospiciu de care nu a văzut nimeni sau duşmanul lor de neiertat...
   Sincer, nu sunt adepta religiilor, fac parte dintr-un cult religios, dar asta nu inseamnă că trebuie să trăiesc pe baza unor  reguli de neînţeles nici măcar de cei care le-au stabilit...Nu sunt de fel nici adepta evanghelizărilor religioase, iubesc biserica şi încerc de asemenea să-mi iubesc şi semenii, deşi da, este mai greu, din privinţa semenilor...:)
  Este greu să iubeşti pe cineva care te barfeşte, este greu să iubeşti pe cineva care te jigneşte, este greu să iubeşti pe cineva care nu te iubeşte!!!Este greu pentru unii uneori să-şi iubească propria mama, chiar şi în acest stadiu a ajuns omenirea. E de înţeles uneori, suntem oameni...dar oare caţi la suta dintre oamenii de pe tot acest glob, ar intoarce cu adevărat şi celălalt obraz atunci cand este lovit peste unul...ar ajunge ponderea la 10% măcar??? Pe întreg globul...
   Ne plangem mereu, ''e greu, e greu...ce vremuri am ajuns, nu sunt locuri de muncă, avem homosexuali printre noi care îşi arată afecţiunea pe străzi''...dar oare ce vremuri au fost??? Nu au fost oare vremurile pe cand oamenii L-au răstignit pe Singurul om care Şi-a dat viaţa pentru o omenire întreagă, nu au fost vremurile oare, în care din 2 cetăţi( Sodoma şi Gomora) nu s-au găsit nici măcar, la mijlocirea Lui Avram,10 oameni fără de păcat pentru ca Dumnezeu să scutească cetăţiile de pieire? Oare nu au fost vremurile în care femeile erau bătute cu pietre şi erau sub o supunere totală a bărbatului? Ce locuri de muncă aveam Moise sau Noe? Şi pentru asta au trăit peste suta de ani fără a sta în îngrijorare şi batjocură Lui Dumnezeu, că ce rău o mai duc ei...
  Ce vremuri am ajuns??? Oare nu sunt cele din urmă??? De cand trebuia să piară lumea? Dar am ajuns pană aici DOAR CU DUMNEZEU!!! De la El vin viaţa şi naturaleţea, dar mai ales şansa de a le cunoaşte. Nimic nu se datorează oamenilor de ştiinţă, inventatorilor,ce putere ar fi avut aceştia fără Dumnezeu? Căci niciun fir de aţă nu am putea muta fără voia şi puterea Lui..
  Haideţi să nu ne mai căim atat cand defapt avem totul...de multe ori mă plang şi eu în netremnicia mea, pentru orice nimic, ba ca altele au rochiţe mai multe şi mai frumoase ca mine, ba că altele au părul mai frumos şi cand mi-e jalea mai mare, îmi apare în faţă un om cu handicap sau unul care nici nu are o bucată de paine şi în momentul acela am sentimente de ''ură'' pentru propia-mi personă şi îmi dau seama că am totul defapt, avand sănatate, fiind un om perfect normal, pot vedea lumina zilei, îmi pot vedea mama, pot vedea minunăţii create de Dumnezeu, pot vedea stelele, luna pe care le ador aşa mult, am învăţat să scriu şi să citesc şi cate şi mai cate şi asta DOAR CU DUMNEZEU...
  Cand văd aşa oameni, mă gandesc că în secunda următoare, viaţa mea se poate nărui şi nu numai a mea ci şi a celor care mă iubesc şi atunci, în clipa aceea, încerc să-mi schimb gandirea şi iubirea faţă de ceilalţi şi faţă de mine, dar ţine din păcate doar pană cand vine sora mea şi-mi ia pe de ascuns haina preferată. De ce oare? Pentru că da, sunt prea slabă...
  Este instinctul uman care pur şi simplu te provoacă prima dată la ceartă, invidie şi toate lucrurile acestea nefolositoare şi aici intervine situaţia în care eşti declarat un învins sau un mare învingător, situaţia în care mintea ta se luptă cu sufletul tău care este în fomare (tu fiind cel care-l formează!!!)
  Ori mintea ta te va invinge din nou, ori vei fi mandru de formarea sufletului bland care-ti va aduce de acum incolo doar caştig.
  Sincer, nu ştiu ce şanse mai are omenirea la mai ''bine'', spun alţii, dacă pur şi simplu ne face plăcere doar să stăm la ceartă cu vecinul sau de abia apuci să-l vezi ca să-i mai spui vreo două doar pentru că, copii săi au dat muzica puţin mai tare sau mai ştiu eu ce. Oare nu ar fi mai simplu să-i spui într-un mod delicat:''Vecine, iartă-mă, te rog, copilaşii tăi poate nu şi-au dat seama că deranjează şi au dat muzica mai tare. Le-ai putea vorbi tu despre bine şi rău?'' Bine, cu toate astea există posibilitatea ca la extrema cealaltă, vecinul sa te ia la fuga cu săcurea, mai nou, iar aici chiar nu mai apuci să-ţi întorci şi celălat obraz, de acea aici este vorba de NOI TOŢI!!! Schimbarea în mai bine, dacă ni-o dorim atat de mult, trebuie să plece de la NOI TOŢI!!! Acum depinde ce înseamnă pentru majoritatea, schimbarea în mai bine, un suflet mai curat şi o viaţă mai armonioasă trăită în pace sau o casă mai mare şi multă avere!!! Intrebaţi-i pe acei amăraţi din Afganistan şi ţările în război, care trec prin toate acestea nevinovaţi şi vă vor da un răspuns!!! Să renunţăm la ''comfortul'' nostru de zi cu zi cand există mame cărora le sunt omoraţi pruncii în braţe sub proprii lor ochi şi fiice care sunt omorate cu pietre de proprii lor taţi pentru că:''aşa e legea''!!!